Maroussia by Slava Zaitev (1992)
Unul dintre serialele mele preferate este The Americans. Spre nefericirea mea, ultimul sezon a apărut anul acesta, iar alt serial cu spioni ruşi deghizaţi într-o familie americană blazată din suburbii nu ştiu să existe (ca să îl poată înlocui). Mi-a făcut poftă de literatură rusă (o poftă on and off, veţi vedea de ce) şi, mai ales, de alte produse care să creeze that russian feel, dar într-o manieră disimulată. Cum Russian blendul comercializat de Demmers e fail, fad şi...nonrecenzabil, mi-am îndreptat atenţia spre domeniul predilect al obsesiilor mele mercantile: parfumurile.
Maroussia e inedit. Fragrantica.com e ticsită de comentarii laudative şi curiozităţi legate de această prezenţă exotică. Deşi Slava... are în baza de date încă două parfumuri cu sticluţe turlă-din-Piaţa-Roşie, Authentic şi Nikita, Maroussia e parfumul pilon al colecţiei şi, cel puţin pe siteurile româneşti de profil,singurul de găsit.
Dacă ne uităm la data apariţiei, Maroussia ar fi un sequell al paranoiei est-vest care dicta climatul social şi politic al anilor 80, dar şi marile/flamboaiantele lor excese. Apărut în 1992, el face cu ochiul unei eventuale deschideri/ eliberări de prejudecata recelui şi sinistrului est (despre care se ştia, în sfârsit, un adevăr vehiculat nu numai în samizdat, ci şi de curajoase voci oficiale). Miroase ca şi cum toate floralele albe, opulente şi orientalele răşinoase, animalice, leather bond ale decadei anterioare ar fi semnat un tratat de mezalianţă şi ar fi ajuns la un consens. Maroussia e, concomitent, un floral dulce şi un parfum cu pielărie (notă, ciudat, nelistată), un condimentat dulceag-cofetăros (cel puţin în debut) şi un animalic fin, în care moscul şi zibeta NU ÎNSPĂIMÂNTĂ:
E un parfum cald care se cere purtat pe vreme rece; în acel frig din care ieşi ca să intri la cineva la un ceai şi o cafea, ori într-o vizită plăcută, fără să fie marcată de fast, înaintea sărbătorilor. Cum ai merge la unii care te servesc cu dulciuri de post înainte de Crăciun, nah! Pentru că...e şi miroase înduioşător de ieftin. Ca şi cum ar fi putut fi elegant, dar s-a depus un strat de praf (zi-i desuetudine) şi n-a mai ajuns la liman. A familie scăpătată, a conac pe care-l vor părăsi pentru că nu-şi mai permit să îl întreţină. E NU şalul fin de lână care-ţi acoperă umerii de Anna Karenina într-o plimbare ilicită prin Sankt Petersburgul care te-a ultragiat/ exilat, ci de batic de baboushkă, negru cu broderie roşie (un deliciu, de altfel, pentru gusturile mele vintage) pe care l-ai pus pe umeri în grabă. Farmecul său e non-sexual. Feminin cast, aş zice nu percep nicio undă erotică la purtare, ceea ce îl face ideal ca parfum neutru, de zi.
Fericirea (personală) ar fi că, deşi, imens, 100 de ml la 45 de lei, şi nepurtat îndeajuns, Maroussia, ca Cenuşăreasă-matrioskă a colecţiei mele, aduce bine de tot cu un parfum discontinuat de la Yves Rocher, e vorba despre 2000 et une foiles, în care identificasem demult acel miros nostalgic al frunzelor arse care îmi amintea în orăşelul natal de venirea vasilealecsandriană, să zicem, a iernii (Omul trist cade pe gânduri şi se-apropie de foc).şi de care era plin văzduhul stanţelor imemoriale din anul personal 2001. Nu e atât de înecăcios ca cel de la Yves Rocher, din acel punct de vedere, Ambraliquida de la L Erbolario satisface mai mult decât Maroussia.
Pe scurt, avem aici un parfum melancolic, complet lipsit de factorul frivol care să-l scoată din pasa lui de sfârşit de toamnă vs noapte de decembrie, nu îşi îmbracă, ci îşi înfofoleşte purtătoarea. Ca senzaţie, e înrudit cu un alt chilipir foarte iubit de mine, Ciara (Revlon), dar şi cu mai jovialul Charlie Red. Nu-mi miroase a wind of change, ci a viaţă delicios împietrită într-un târg de provincie, cam ca în versurile astea:
(O, iată-i acasă, martiri ai chinului zilnic,
în camere cu umbre mucegăite
tuşesc uşor, vorbesc fără sens,
taie lemne în curte
sau tac lângă soţiile lor
legate la frunte din pricina
migrenelor fără sfârşit:
lefuri mici, fetele nici azi măritate…
Spre seară, cu învierea zorelelor
ei tresar şi ies în strada răcorităintrând în cazinoul suav tapetat.) - Petre Stoica, Profesorii de gimnaziu
Maroussia e inedit. Fragrantica.com e ticsită de comentarii laudative şi curiozităţi legate de această prezenţă exotică. Deşi Slava... are în baza de date încă două parfumuri cu sticluţe turlă-din-Piaţa-Roşie, Authentic şi Nikita, Maroussia e parfumul pilon al colecţiei şi, cel puţin pe siteurile româneşti de profil,singurul de găsit.
Dacă ne uităm la data apariţiei, Maroussia ar fi un sequell al paranoiei est-vest care dicta climatul social şi politic al anilor 80, dar şi marile/flamboaiantele lor excese. Apărut în 1992, el face cu ochiul unei eventuale deschideri/ eliberări de prejudecata recelui şi sinistrului est (despre care se ştia, în sfârsit, un adevăr vehiculat nu numai în samizdat, ci şi de curajoase voci oficiale). Miroase ca şi cum toate floralele albe, opulente şi orientalele răşinoase, animalice, leather bond ale decadei anterioare ar fi semnat un tratat de mezalianţă şi ar fi ajuns la un consens. Maroussia e, concomitent, un floral dulce şi un parfum cu pielărie (notă, ciudat, nelistată), un condimentat dulceag-cofetăros (cel puţin în debut) şi un animalic fin, în care moscul şi zibeta NU ÎNSPĂIMÂNTĂ:
E un parfum cald care se cere purtat pe vreme rece; în acel frig din care ieşi ca să intri la cineva la un ceai şi o cafea, ori într-o vizită plăcută, fără să fie marcată de fast, înaintea sărbătorilor. Cum ai merge la unii care te servesc cu dulciuri de post înainte de Crăciun, nah! Pentru că...e şi miroase înduioşător de ieftin. Ca şi cum ar fi putut fi elegant, dar s-a depus un strat de praf (zi-i desuetudine) şi n-a mai ajuns la liman. A familie scăpătată, a conac pe care-l vor părăsi pentru că nu-şi mai permit să îl întreţină. E NU şalul fin de lână care-ţi acoperă umerii de Anna Karenina într-o plimbare ilicită prin Sankt Petersburgul care te-a ultragiat/ exilat, ci de batic de baboushkă, negru cu broderie roşie (un deliciu, de altfel, pentru gusturile mele vintage) pe care l-ai pus pe umeri în grabă. Farmecul său e non-sexual. Feminin cast, aş zice nu percep nicio undă erotică la purtare, ceea ce îl face ideal ca parfum neutru, de zi.
Fericirea (personală) ar fi că, deşi, imens, 100 de ml la 45 de lei, şi nepurtat îndeajuns, Maroussia, ca Cenuşăreasă-matrioskă a colecţiei mele, aduce bine de tot cu un parfum discontinuat de la Yves Rocher, e vorba despre 2000 et une foiles, în care identificasem demult acel miros nostalgic al frunzelor arse care îmi amintea în orăşelul natal de venirea vasilealecsandriană, să zicem, a iernii (Omul trist cade pe gânduri şi se-apropie de foc).şi de care era plin văzduhul stanţelor imemoriale din anul personal 2001. Nu e atât de înecăcios ca cel de la Yves Rocher, din acel punct de vedere, Ambraliquida de la L Erbolario satisface mai mult decât Maroussia.
Pe scurt, avem aici un parfum melancolic, complet lipsit de factorul frivol care să-l scoată din pasa lui de sfârşit de toamnă vs noapte de decembrie, nu îşi îmbracă, ci îşi înfofoleşte purtătoarea. Ca senzaţie, e înrudit cu un alt chilipir foarte iubit de mine, Ciara (Revlon), dar şi cu mai jovialul Charlie Red. Nu-mi miroase a wind of change, ci a viaţă delicios împietrită într-un târg de provincie, cam ca în versurile astea:
(O, iată-i acasă, martiri ai chinului zilnic,
în camere cu umbre mucegăite
tuşesc uşor, vorbesc fără sens,
taie lemne în curte
sau tac lângă soţiile lor
legate la frunte din pricina
migrenelor fără sfârşit:
lefuri mici, fetele nici azi măritate…
Spre seară, cu învierea zorelelor
ei tresar şi ies în strada răcorităintrând în cazinoul suav tapetat.) - Petre Stoica, Profesorii de gimnaziu